luni, 14 ianuarie 2013

Călătorie omenească!


Vreau să fac un test, să îmi dau seama cât de om sau neom sunt. Cum o să fac asta? Printr-o întâmplare pe care am avut-o şi o am de fiecare dată când călătoresc cu un mijloc de transport, care necesită controlarea biletelor în timpul mersului. 
În gară fiind, îmi cumpăr bilet de tren, bilet întreg, asta pentru că doamna de la casă caută motiv să nu îmi dea cu reducere, de pildă: nu ai mediile trecute/ nu ai poza/pare mâzgălit/ etc...nu-i bai, măcar aşa ştiu că e totul în regulă. În tren fiind ajuns, îmi caut loc că orice om. Într-un sfârşit îmi găsesc, iar trenul începe să o ia din loc. La scurt timp după plecarea din gară, apare, forma aceea rotundă de om, tot timpul cu o uniforma de culoare albastră, obosită de timp, o cipica inconfundabilă,geantă maro nelipsită atârnată de umărul drept, cu o privire plictisită pentru el, înspăimântătoare pentru mine. Ei bine, la apariţia acestuia, tot timpul neexceptand vreodată, încep să mă panichez, îmi transpiră palmele şi simt inima pulsând cu putere. Deşi ştiu că totul e în regulă, nu mă pot controla.
Într-un final ajunge la mine, nu spune nimic, întind mâna cu biletul, asteptandu-mă în mintea mea să se găsească ceva în neregulă... De când a ajuns în drept cu mine, nu m-a privit în ochi până acum, privire aia!!! "Următorul!",zice el, când aud asta, mă simt că un voluntar mers în Africa să ajute copiii săraci, mă simt ca şi cum aş fi făcut un bine, în mintea fiind: "nu am fost prins, sunt un om bun", dar cu ce aş fi putut să fiu prins? E comic în mintea mea când îmi amintesc.

2 comentarii:

  1. Si mie mi se intampla exact la fel si nu reusesc sa inteleg de ce.

    RăspundețiȘtergere
  2. Proababil ti sa intamplat asta odata si ti-a ramas asta in amintire. Iar acuma chiar daca ai stiut ca ai facut totul bine si corect, ti-a aparut acea frica si indoiala.
    Toata viata noastra este o calatorie. Din cand in cand ne impiedicam si cadem de-a lungul drumului. Totusi avem puterea sa ne ridicam, dar mai intelepti datorita experientei si mergem mai departe. In ori ce situatie mai apare acea indoiala sau frica de a fi facut ceva gresit. Dar reusita, hotararea apare numai atunci cand te bizui pe tine insuti.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă