Deseori sunt întrebat dacă îmi este frică de moarte. Nu, frate, mai mult mi-e frică de viaţă, asta pentru că într-un timp atât de scurt, de la omul cu energie şi cu probleme minore care eram cu nu prea mult timp în urmă, am ajuns după cum zice o persoană apropiată, un cadavru. Un cadavru pentru că atunci când rămân singur, vorbesc cu mine, sau îmi vin imagini în minte cu tot felul de lucruri inexistente, am senzaţia de foame permanenta, chiar dacă am înfulecat cu 10 minute mai devreme, dau peste tot felul de coincidente şi cred că în perioada aia de timp rămân inconştient şi de asta pot zice că-s cadavru, nu pentru că gândesc şi îmi dau filme. Dar dacă gândesc mai mult, ajung la concluzia că mă înşel. Hai să vedem cum.
Am nevoie de oameni lângă mine ca să nu înnebunesc. Da, sunt un egoist pentru că am nevoie de suflete ca şi de obiecte, dar nu înseamnă că de fiecare dată sau pe fiecare îi tratez ca şi cum ar fi obiecte. Pe lamga asta, cu toate că vreau oameni, prieteni şi fiinţe cu legături strânse lângă mine, sunt destul de nemulţumit, ca fiecare om care primeşte ceva de care are nevoie şi tot nu-i ajunge. În acelaşi timp, vreau să schimb tot: oraşul în care locuiesc, problemele pe care le am, prietenii, amicii, dar fiinţele cu legături strânse şi familia nu, asta nu ca să-mi aduc aminte de viaţa veche, ci doar pentru că ei sunt lângă mine cu un motiv, au "câştigat" locul ăla pe care nu vreau să-l desfiinţez, m-au convins că "fac parte din mine".
Băiat fiind, cei din jur mă mai întreabă 'Ce-i cu tine, eşti pe stop? De unde atâta irascibilitate? Ce ai păţit?' şi eu de fiecare dată răspund că sunt bine, sau că nu ştiu ce am. Si vorbeam serios, chiar nu ştiam ce aveam până nu am stat mult timp într-o seara, urmărind foarte atent un perete gol, care mi-a arătat calea, ba chiar mi-a zis şi numele bolii de care sufăr, se cheamă "adolescenţă" (acută).
Am scris şi am postat toate astea pentru că am căutat şi am găsit şi alţi oameni care suferă de "boala" asta şi ei nu ştiu ce au. Baiatule tânăr că şi mine care "suferi din cauza iubitei" şi fată tânără, sau mai tânără care te crezi mai valoroasă decât alta care nu a făcut nimic altceva decât să "te vorbească pe la spate" (NU SUPORT VORBA ASTA!!!), sau să se cupleze cu băiatul care tocmai s-a despărţit de tine, nu vi se întâmpla ceva nou ce nu s-a descoperit încă, ci pur şi simplu suferiţi de boala asta prin care cred că aproape toată lumea trece la un moment dat, e că şi varicela oarecum. Toţi vrem să trecem peste, pe toţi ne doare. Numai dacă stăm să o luăm altfel, după o problemă urmează altă, adevărat că e şi pauză între ele. Nu ştiu de voi, dar de mine ştiu sigur că prefer să mă confrunt cu asta, prefer să nu dorm noaptea gandindu-mă că mi se întâmpla ceva rău, sau că lumea are ceva cu mine, decât să nu pot gândi ziua liber aşa cum o fac la anii ăştia din cauza problemelor adevărate care reies din tot felul de adâncituri şi să visez noaptea chestii pe care nu le mai pot face la anii respectivi. Aşa că haideţi să ne bucurăm când ne merge prost în vreo zi şi să ne gândim că e o etapă "a bolii" atunci când "ni se dau papucii", nu neapărat să zâmbim pentu asta, pentru că de fiecare dată NI SE DĂ ocazia să cunoaştem ceva nou, ori pe cealaltă parte, ocazia trebuie să o câştigăm, cu mai mult sau mai puţin efort.
După cele scrise mai sus, cred că o "boală" poate fi reţeta tinereţii prelungite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu